Dialog între emisfere

Emisfera stângă: Ce părere ai despre politică?
Emisfera dreaptă: Cred că aş putea să trăiesc şi fără a şti ceva despre politică
Emisfera stângă: Dar dacă politica va influenţa în mod negativ veniturile tale?
Emisfera dreaptă: Nu cred că va influenţa într-atât încât să nu am bani de târfe şi Red Bull
Emisfera stângă: Dar ce părere ai despre criza economică? ştii ce-i aia criză economică?
Emisfera dreaptă: Criză economică înseamnă  să te duci în pizda mătii, că mai obosit cu întrebările tale.

Între cele două emisfere s-a creat o mică tensiune, iar neuronii au transmis un impuls electric către coardele vocale şi muşchii mei faciali, eu am deschis gura şi am spus: “CÂCAT”.

Nastratin Hogea

Într-o zi, Nastratin Hogea judeca o dispută dintre doi vecini. După ce a ascultat explicațiile celui dintâi, i-a spus: “Cred că ai dreptate.” Apoi, cel de-al doilea vecin a prezentat foarte convingător situația. Când a terminat de vorbit, Nastratin i-a spus: “Cred că ai dreptate.” Un om care asistase perplex la răspunsurile sale a protestat: “Stai puțin! Nu pot avea amândoi dreptate!” Hogea s-a uitat la el, și-a mângâiat barba și a spus: “Cred că ai dreptate.”

Un articol nasol

Am intrart în avion, era full, toate locurile erau ocupate.
Întreb un june dacă poate să îmi ofere locul.
A zis că nu poate că îl doare piciorul.
Mai întreb un tânăr dacă poate să îmi ofere locul.
A zis că nu poate că îl dor ambele picioare.
În fine am zărit un bătrânel bătrân, care era atât de bătrân… încât era deja mort. Eu l-am dat la o parte şi m-am aşezat.

Guzganski versus Invidia

V: Haideţi să ne futem!
O: Nu, nu pot d-le Vomiteanu, am herpes, a spus Madame Orgazmenco
V: Şi se ia?
O: Nu se ia, dar…
V: Haideţi să ne futem!
O: Bine, dar să fie repede, că la 10:00 trebuie să plec la serviciu.

***

Vomiteanu respira un aer nou parcă, mergea prin parc, sărea într-un picior şi fluera la păsărele.

G: Unde aţi fost d-le Vomiteanu, nu v-am mai văzut de 2 zile? a întrebat Guzganski
V: La Madame Orgazmenco
G: La Madame Orgazmenco?!
V: Da, da ce?
G: Păi nu ştiaţi?!
V: Ce să ştiu?
G: Nu ştiaţi?!
V: Ce să ştiu?
G: Madame Orgazmenco are herpes
V: Da, dar mi-a spus că nu se ia
G: Ba se ia, D-l Găozaru s-a umplut de herpes de la ea, acum e internat, am fost azi la el la spital şi i-am dus portocale.
V: “Futui pizda măsii” a spus Vomiteanu în gând, dar în glas nu a spus nimic, pentru că era un domn bine educat.

De fapt Guzganski a minţit, a minţit de la început până la capăt, nimeni nu avea herpes, el era invidios, pentru că nu a reuşit niciodată să o satisfacă pe Madame Orgazmenco, spre deosebire de Vomiteanu şi Găozaru. Ura şi minciuna l-a costat scump pe Guzganski. Acum lui îi va fi foarte greu să câştige respectul celor din jur.
Părea să fie 1:0 pentru Invidie.

Vindecat cu otravă

Vomiteanu era un scriitor prost. El lucra după principiul “Lasă băi, că merge şi aşa…”, rezultatul a fost o carte publicată de tot rahatu. Eşecul literar i-a provocat starea de depresie. Vomiteanu stătea pe scaun şi privea într-un punct.

***

- Cât costă otrava, a întrebat Vomiteanu
- 50 de unităţi convenţionale, a spus Madame Păsărescu
- Daţi-mi 2 sticle
- Dar domnule Vomiteanu, e suficient o sticlă
- Daţi-mi 2, vreau să mor împreună cu prietenul meu Oaselingus
- ok.

***

Vomiteanu a turnat conţinutul sticluţei într-o cană, a dat-o peste cap cu scârbă. A doua sticlă cu otravă a turnat-o în farfuria lui Oaselingus şi i-a spus:
- Håkla perssen måkla versen
- Håm-håm! a spus Oaselingus dând din coadă.
Norvegiana era unica limbă pe care o înţelegeau ambii.

***

Vomiteanu s-a trezit pentru că îl lingea Oaselingus pe tălpi.
- (!)Ce s-a întâmplat Oaselingus? de ce nu ai murit?
- Håm-håm!
- ok…
Deşi singur mai devreme, a încercat să îşi pună capăt zilelor, Vomiteanu era fericit că a supravieţuit, e ca şi cum ai savura plăcerea de a te scărpina în fund, adică este plăcut doar pentru că scapi de mâncărime, ci nu că ar fi scărpinatu’ o activitate prea plăcută.

***

- Bună dimineaţa Madame Păsărescu!
- Bună dimineaţa :-) vă fac o cafea?

Atunci când Vomiteanu era fericit şi Madame Păsărescu era fericită, atunci când Vomiteanu era trist şi Madame Păsărescu era tristă. Ea era unica femeie care a citit cartea lui Vomiteanu din scoarţă în scoarţă. Ea a fost femeia care i-a vândut lui Vomiteanu suc de fructe cu valeriană, lăsându-l să creadă că a băut otravă.
Nici un om pe lume nu e singur, cineva se gândeşte la noi.

Imaginați-vă…

Cum ar fi dacă am locui toți împreună?

Când ultima oară ai vrut să te sinucizi?

Glamuru

Mereu îmi spulberă în creier imagini, vorbe, sau chiar scene întregi care mai de care mai deocheate, dar aproape adevărate.

Alex a primit cadou un Chrysler…
În drum spre Universitatea Particulară el a călcat cu Chrysleru un om. Evident Alex s-a dus imediat lângă acel om şi…
a început să urle la el de ce i-a murdărit maşina cu sânge.
Omul şi-a cerut scuze… şi… a murit.

Tot ce am

Am urcat pe cântar. Aveam:
70 kg
Am scos din buzunar talentul şi creaţia mea, le-am pus pe masă. Aveam:
59 kg
Am scos din buzunar amintirile plăcute din liceu şi din facultate. Aveam:
51 kg
Am scos din buzunar durerea. Aveam:
44 kg
Am scos din buzunar muzica şi culorile calde. Aveam:
32 kg
Am scos din buzunar toate defectele mele, le-am pus pe masă. Aveam:
25 kg
Am scos din buzunar dragostea pentru femeile din viaţa mea. Aveam:
5 kg
Am pus pe masă buzunarul meu. Aveam:
0 kg.
Totul ce era al meu, acum stă pe masă. Unele lucruri vreau să le iau înapoi, altele vreau să le las pentru totdeauna. Dar dacă voi uita ceva pe masă, nu voi mai fi acela care am fost. Eu voi lua totul înapoi, totul ce este al meu trebuie să stea la mine.

Un miliard de secunde

Atunci când cineva ne întreabă “ce vârstă aveţi” noi răspundem cu aproximaţie “Eu am N ani (unde N este un nr. întreg)”, dar nimeni nu răspunde cu exactitate de exemplu: “Eu am 23,6 ani”.
Ca să fii şi mai exact poţi să îţi exprimi vârsta în săptămâni, sau zile, sau ore. Eu am mers chiar mai departe şi am calculat când voi împlini un miliard de secunde trăite.
ok:
1.000.000.000 / (365,25*24*60*60) = 31,688 , adică la vârsta de 31,688 ani.

Dar oare când va fi asta? asta va fi în a 36 zi a anului 2017, adică 5 februarie într-o duminică, aproximativ pe la ora 10:46:40, spun aproximativ, deoarece eu m-am născut la ora 9:00 aproximativ. Sper să îmi aduc aminte atunci că împlinesc 1mlrd de secunde.

Perpetuum mobile

Sticlă -> pahar -> JackDaniels -> ebrietate -> vezică urinară -> closet -> canalizare -> rîul Bîc -> evaporare -> nori Cumulus -> ciclon -> condensare -> precipitaţii -> fotosinteză -> alcool -> sticlă -> pahar -> JackDaniels…

zicale

Majoritatea proverbelor pe care le ştim sunt vechi, iar astăzi multe din ele chiar au un alt înţeles decât cel iniţial, cu toate astea eu le folosesc cât de des pot.

În fiecare dimineaţă mă trezesc devreme ca să ajung mai departe. Fac un duş şi constat că apa trece iar eu rămân.
Iau din frigider un iaurt şi suflu în el, pentru că m-am fript adineauri cu ciorbă. Mai iau din frigider un cârnaţ, pe care îl măsor de şapte ori şi odată îl tai, îl pun la prăjit şi uit tigaia la foc. Casa începe să ardă evident, dar eu mă pieptăn liniştit şi deschid ferestrele pentru că nu există foc fără fum. Iau paltonul meu preferat din cui, al cărui guler de blana nu l-am schimbat încă niciodată pentru că sunt conştient că schimb astfel doar blana dar năravul ba.
Ies din bloc şi mă grăbesc încet la serviciu, dar graba strică treaba şi mă împiedic de o buturugă mică, care mă răstoarnă. Mă enervez și arunc buturuga într-o groapă, ca mai apoi 10 înțelepți să se gândească cum să o scoată.
Pe drum fredonez cântecul “Бааунти, баунти, баунти уяунти… Йоогурты, йогурты, йогурты уйогурты!”.
La serviciu nu muncesc prea mult, pentru că acum este iarnă, las’că voi munci la vară, că oricum o zi de vară face cât un an. Cu toate astea am tupeul să cer şefei o majorare de salariu.
“Vraghia mălai visează” îmi spune şefa şî râde, eu scuip furios în pământ şi îi spun “Lăcomia strică omenia!”, apoi trântesc uşa şi mă întorc la birou. La prânz mănânc nişte pâine bună, dar mă gândesc că tot mai bine-n ţara mea.
Până la 6:00 pm mă mai joc un pic Solitaire la calculator, apoi mă duc acasă fericit.

Excursie

Nu îmi plăcea chimia

‘09

Vă doresc un an nou fericit.

Cea mai mare bogăţie a Moldovei sunt moldovenii

Într-o bună zi Moldova va fi cel mai dezvoltat stat. Moldovenii vor fi cei mai bogaţi şi cei mai influenţi oameni. Beciul de la Cricova va fi mai adânc ca Groapa Marianelor. NASA va înceta cercetările pe planeta Marte, deoarece vor depista acolo corji de seminţe de floarea-soarelui lăsate de astronauţii moldoveni. Japonezii nu vor mai sărbători Crăciunul pe 25 decembrie, ci pe 7 ianuarie, aşa ca la moldoveni. Musulmanii vor mânca carne de porc. Cinematografia mondială va fi dictată de filmele lui Cobâleanski şi Tudor Tătaru. Toţi oamenii vor face depozite doar în lei moldoveneşti, celelalte valute vor exista doar pentru scopuri numismatice. Cântăreţii moldoveni vor câştiga fiecare ediţie Eurovision. Picii moldoveni din clasele primare vor rezolva probleme din mecanica  cuantică. Nemţii vor bea bere “Chişinău”. Sistemele de operare moldoveneşti vor fi de 3 ori mai rapide, iar lângă bara de progres se va afişa adiţional mesajul : “Microsoft suks!”. Moldovenii îşi vor pemite să atace Afganistanul, fără să dea explicaţii. Vanessa Mae va concerta cu fraţii Advahov. Ceasurile elveţiene vor rămâne în urmă faţă de cele moldoveneşti.
Vă îmbrăţişez călduros şi vă transmit salutări de la Codru.

“Sântem la fel, mici şi neputincioşi, dar ne dorim atât de mult să fim mari şi puternici” 2

La servici sant perioade în care nu sunt alocat pe proiect… şi mă plictisesc. Şi:
1] iau câteva foi de la birou;
2] le fac sul;
3] îmi iau ochelarii şi merg grăbit.
Astfel las impresia că sunt ocupat şi că am treabă.

Emisferele creierului

Eu aş vrea ca odată ce am două emisfere, ele să funcţioneze independent, o emisferă să gândească într-un mod iar alta în alt mod. Cele două emisfere să-mi redea două personalităţi diferite. Atâta timp cât o emisferă va lucra, cealaltă să fie în hibernare, apoi să-şi schimbe rolurile. Iar uneori, când va fi mult de lucru, să lucreze ambele în paralel.

Răni adânci cusute cu aţă roz

Tata băuse decuseară cu Castraveţ şi Guzuriuc.
Beţia a fost una reuşită, cu dezechilibru… vomă… ceartă…
Pumnul nuştiu cui a lovit un nas, cineva s-a prăbuşit, unul urla, altul sângera.
Guzuriuc s-a trezit. Guzuriuc s-a dus la Castraveţ şi a întrebat:
“Cine m-a bătut?! Cine mi-a rupt nasu?!!”
Castraveţ clipi şi înghiţi în sec, dar a rămas calm.
“Petrică ţi-a spart nasul… de fapt nuştiu… nu ţin minte” dădu cu părerea Castraveţ. Guzuriuc a scrâşnit şi a spus:
“Bine!”.

Era deja 3:00 noaptea, în uşă s-au auzit lovituri puternice. Tata însă nu s-a sculat din pat pentru că era semiparalizat de beţie, cerebelul lui funcţiona la intensitate minimă. Deci s-a dus mama să deschidă uşa. Era Guzuriuc cu puşca în mâini. Guzuriuc a trântit-o pe mama la pământ şi a urlat:
“Unde-i Petrică blea?!!! spune că te-mpuşc!!!”.
Eu şi soră-mea plângeam, dar nu ieşeam din cameră pentru a nu fi împuşcaţi. În fine se sculă şi tata din pat. Tata i-a luat lui Guzuriuc puşca din mâini şi îi mai dădu două blende peste nas. Guzuriuc săracu se prăbuşi, avea cartilajul nasului făcut praf. Tata i-a confiscat puşca şi a mai tras o înjurătură cumplită, care în traducere însemna ceva de genu:
“Du-te acasă Guzuriuc!”
Peste o săptămână Guzuriuc a venit la tata să ceară puşca pentru că nu era a lui, o împrumutase şi el de la cineva. Tata i-a întors puşca, ei s-au împăcat şi s-au dus în beci.

Din memorie

-La 5 ani am incendiat un garaj, in flacari avea sa moara un om atunci cand ia plesnit in maini o foaie fierbinte de ardezie, in acel incendiu a ars o pisica cu puisorii ei (al doilea incendiu l-am facut la 17 ani).

+++

-6 ani: mama a angajat o dadaca care sa o ajute cu lucrul si sa aiba grija de mine(eram cel mai mic in famile). fata ceea avea vre-o 20 de ani probabil, si ii placea sa se dezbrace si sa faca baie impreuna cu mine, de asemenea ma saruta ca pe un matur, mama a aflat despre asta si evident a alungat-o imediat, nu am mai vazut-o niciodata, acum e undeva prin Rusia. Mai tarziu, cand aveam vre-o 16 ani am aflat ca fata aceea din copilaria mea a avut un copil care pe care l-a nascut si la vandut pe organe.

+++

anul 1994: deratorii au pus otrava peste tot in curte, sobolanii morti erau peste tot, si odata am vazut unul care rasufla inca… m-am speriat si am aruncat o caramida grea peste el, si intestinele lui au zburat la mine pe camesuta, eu am fugit plangand… am aruncat camasa in cosul de spalat, mama a spalat-o, dar eu nu am mai imbracat-o niciodata…

+++

Iarna. Frig. Jucam seara fotbal in sala de sport. Eu eram slăbănog, triplam bine… in schimb dadeam pase imprecis si fugeam incet, deaceea prietenii s-au hotarat sa ma puna in poarta…
Cineva m-a lovit puternic cu mingea in fata!… eu mi-am inghitit mucii cu tot cu sange. Mi-am pus mainile la ochi si m-am prabusit in genunchi, nici nu puteam deschide ochii, in schimb eram fericit ca mi-am ajutat echipa si ca nu am scapat mingea in poarta.
Mi-am luat apoi mainile de la ochi dar nu vedeam nimic, totul era negru! Am inceput isteric sa urlu: “Am orbit!! Am orbit!!”. Toti au muţit.
Doar antrenorul s-a apropiat de mine si a spus:
“Wăi dalbaiobule! asta lumina s-o stins dar tu credeai c-ai chiorat”